Fost jucător al Stelei, Valeriu Răchită, critică atitudinea managerului Stelei care a intrat într-un război cu fostele glorii ale clubului și spune că nu înțelege care este rolul oficialului în viața echipei.
Răchită a precizat că în perioada în care a fost manager la Petrolul a respectat foștii mari jucători ai ploieștenilor, oferindu-le acestora acces liber la toate partidele de pe teren propriu ale „lupilor”.
„Ce se întâmplă la Steaua cu fostele glorii este consecința faptului că echipa este condusă de niște oameni care nu înțeleg că pentru a avea viitor nu trebuie să-ți renegi trecutul. Sunt oameni care nu înțeleg performanța echipei de atunci și care nu fac nimic. Putere de decizie nu are, cunoștințe fotbalistice am văzut că nu are, nu știu ce face managerul Stelei la echipă. E incredibil ca au neavenit din Galați să jignească fostele glorii.
Eu, ca manager al Petrolului, am oferit fostelor glorii ale clubului abonamente gratuite pentru tot restul vieții”, a declarat Valeriu Răchită la Sport.ro
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER